Promovare Imobiliare Romania Promovare Anunturi si Agentii Imobiliare din Romania, promovare online prin Advertoriale si Promovare Seo

Promoții la implanturi dentare în București

Efectele neplăcute ale pierderii dinților, nu sunt resimțite de regulă imediat, ci odată cu trecerea timpului când osul în care își avea rădăcina dintele, începe să scadă, dinții învecinați să se încline, cauzând probleme de masticație și implicit de digestie.

Apelează la un implant dentar pentru a înlocui dintele lipsa, aceasta fiind cea mai bună soluție pe termen lung, chiar dacă la prima vedere pare dureroasă și costisitoare. Dacă ești informat, poți găsi cele mai bune preturi pentru implanturi dentare, iar disconfortul nu este mare (similar cu al unei extracții) și se lucrează sub anestezie locală.

Un implant dentar este realizat din titan, datorită durabilității și bio-compatibilității maxime pe care o oferă acest metal, prezentându-se sub forma unei rădăcini artificiale  care înlocuiește rădăcina dintelui lipsă și care este inserată în os pentru a se putea finaliza după vindecarea și inserarea în os lucrarea proteică definitivă.

Singurul dezavantaj, să zicem, este legat de faptul că perioada de integrare în os este destul de lungă – în medie între 3 și 5 luni în funcție de calitatea osului, însă așteptarea merită deoarece un implant dentar are o durată de viață foarte mare, de până la 10-30 de ani.

Există și situații în care lipsa dinților este totală (edentație), însă cu ajutorul implanturilor dentare se poate realiza o lucrare fixă perfect funcțională și estetică pentru astfel de situații. Este nevoie de 4 implanturi pe mandibulă și 6 pe maxilar pentru a putea susține lucarea, ceea ce ar fi destul de costisitor, cea mai bună ofertă pentru implaturi dentare o găsești la clinica stomatologică Dental Crown Health din București, care îți oferă discounturi considerabile, prețuri promoționale, planuri tarifare personalizate sau chiar eșalonate.

Ceea ce e bine de știut despre implanturile dentare:  nu se recomandă copiilor deoarece procesul de creștere și implicit osatura nu e pe deplin dezvoltată, nu se recomandă persoanelor foarte vârstnice deoarece există riscul de a se vindeca foarte greu. Accesând site-ul lor www.dentalcrownhealth.ro găsești lista completă cu recomandări, contraindicații ale implaturilor, analize necesare, precum și lista completă a prețurilor și ofertelor speciale la implanturile dentare.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Setari de Confidentialitate
Nume Activat
Cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta
x

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.